Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi a luat fiinţă în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri 425 din 28 martie 1957, care modifica şi completa HCM 2730/1956 privind înfiinţarea Institutului de Cercetări Horti – Viticole. Prin această hotărâre Institutul de Cercetări Horti Viticole cuprindea 11 unităţi din care 5 viticole în care era inclusă şi staţiunea de la Iaşi.
Sarcinile unităţilor de cercetare ale ICHV erau ameliorarea soiurilor de viţă de vie, încercarea sortimentelor străine pentru a alege şi introduce în cultură pe bază de raionare a celor mai valoroase, crearea de noi soiuri de viţă de vie rezistente la boli şi dăunători, adaptate condiţiilor de climă şi sol, crearea şi înmulţirea celor mai rezistente soiuri de portaltoi, stabilirea celei mai potrivite agrotehnici în pepiniere, elaborarea agrotehnicii diferenţiate pentru cultura viţei de vie, extinderea culturilor irigate, stabilirea celor mai bune sisteme de vinificaţie prin folosirea de noi levuri selecţionate, elaborarea de procedee tehnologice superioare pentru prelucrarea şi păstrarea strugurilor, mecanizarea viticulturii.
Staţiunii Iaşi îi revenea sarcina rezolvării pe baze ştiinţifice a problemelor pe care le ridica dezvoltarea horti–viticulturii în partea de nord-est a Moldovei.
Efectiv activitatea staţiunii a început la 1 august 1957 când s-a preluat de la fostul GAS Bucium suprafaţa de 215,17 ha. În mai 1958 s-a mai preluat de la aceiaşi unitate încă 59,85 ha. În 1963 suprafaţa Staţiunii creşte prin comasare cu încă 156 ha de teren arabil şi 27 ha pădure defrişabilă ajungându-se în primăvara anului 1964 la 502 ha.
Iniţial unitatea a funcţionat în clădirea Şcolii Normale „Vasile Lupu” până în primăvara anului 1964. Începând cu 1962 se demarează construirea actualului sediu, atelier mecanic şi magazii. Câmpurile experimentale au fost înfiinţate în 1959 pe o suprafaţă de 0,9 ha ajungându-se la 32,6 ha în 1967.
La înfiinţare, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi a avut un caracter horti-viticol. Până în 1962 s-au efectuat cercetări în viticultură, pomicultură, legumicultură şi floricultură. În 1962 sectoarele de cercetare în floricultură şi legumicultură au fost desfiinţate. Începând cu anul 1977 din Staţiunea de Cercetare Hortiviticolă Iaşi s-a desprins colectivul de cercetare pomicolă care a contribuit la înfiinţarea Staţiunii de Cercetare Pomicolă Iaşi. Din anul 1986 până în 1989 în cadrul Staţiunii de Cercetări Viticole Iaşi a funcţionat un sector de îndrumare a producerii materialului săditor viticol în zona de influenţă, respectiv judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Neamţ.
În anul 1973 a fost finalizată construcţia actualului combinat de vinificaţie dotat cu utilaje moderne pentru acea perioadă, creându-se astfel baza de încercare şi verificare a rezultatelor cercetării în domeniul vinificaţiei, aceasta devenind staţia pilot a activităţii de cercetare în domeniul specific.
Începând cu anul 1976 are loc o extindere a capacităţii de fermentare cu încă o sută de vagoane, iar în 1980-1982 se extinde capacitatea de depozitare cu încă 180 vagoane şi un depozit de produse finite de peste 600 m.p.
La nivelul anilor ’80, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi ajunsese să deţină în exploatare 545 ha teren agricol din care 247 ha vii pe rod. După 1990 aceste suprafeţe s-au diminuat corespunzător prin pierderea lor ca urmare a legilor speciale a fondului funciar, ajungându-se în prezent la circa 230 ha, retrocedările neterminându-se. Este foarte probabil ca unitatea să rămână cu o suprafaţă totală de circa 89 ha din care vii pe rod circa 45 ha.
Înfiinţată la sfârşitul deceniului 50, ea a pornit la drum fără a avea o bază materială care să corespundă acelei perioade, cu un număr mic de tineri absolvenţi entuziasmaţi, abia ieşiţi de pe băncile facultăţii, care s-au dăruit aşa cum numai vârsta marilor idealuri este capabilă să o facă, participând la înfiinţarea plantaţiilor cu vii şi pomi fructiferi.
Elanul şi coeziunea colectivului a contribuit la dezvoltarea unităţii.
În cei 60 de ani de existenţă, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi şi-a făcut un crez din realizarea şi difuzarea sistematică a cercetărilor proprii în zona sa de influenţă, care a cuprins judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani şi Neamţ.
Modalităţile au fost multiple: verificarea în ferme pilot, ferme etalon şi ferme cu sarcini speciale a tehnologiilor optime de cultură a viţei de vie şi a pomilor, alegerea terenurilor şi avizarea proiectelor de înfiinţare a plantaţiilor de vii şi pomi, şcolarizarea muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor în problemele de tăiere, îndrumarea producerii de material săditor, acordarea de asistenţă tehnică, articole de îndrumare tehnică.
Aportul colectivului de cercetare, al celor care au investit energie, inteligenţă şi pasiune s-a concretizat în obţinerea celor mai mari producţii în sectorul propriu de producţie care a constituit în permanenţă ferma pilot în care s-au verificat rezultatele cercetării.
Având rol de pionierat în introducerea noului, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi şi-a adus contribuţia la aceasta în funcţie de cerinţele etapelor de redresare şi dezvoltare a viticulturii şi oenologiei româneşti.
Printre realizările performante amintim: studierea şi stabilirea comportării diferitelor soiuri de viţă de vie autohtone şi străine, altoite pe diverşi portaltoi, noi tehnologii de producere a materialului săditor viticol şi îmbunătăţirea calităţii acestuia, optimizarea tehnologiilor de exploatare a viilor în scopul creşterii producţiei şi eficienţei lor economice, elaborarea tehnologiei de combatere a bolilor şi dăunătorilor viţei de vie, insistându-se pe tehnologia de protecţie fitosanitară prin combatere integrată, modernizarea plantaţiilor viticole şi promovarea formelor înalte de conducere a butucilor, mecanizarea lucrărilor în condiţiile specifice plantaţiilor viticole pe tulpini înalte, reducerea consumurilor energetice şi asigurarea protecţiei mediului, asigurarea unor sisteme de tăiere corespunzătoare formelor de conducere pe tulpini înalte, asigurarea unui conveer varietal pentru struguri de masă conform condiţiilor specifice complexului natural.
O activitate demnă de menţionat este şi cea depusă în direcţia obţinerii de clone şi soiuri noi competitive. În domeniul oenologiei, cercetările au avut în vedere valorificarea superioară a strugurilor materie primă, optimizarea tehnologiilor de vinificaţie a strugurilor în funcţie de provenienţa lor geografică şi ampelografică cu luarea în considerare a tipului de vin ce urmează a fi realizat, îmbunătăţirea tehnologiilor de limpezire, maturare, învechire, stabilizare şi îmbuteliere a vinurilor, stabilirea arealelor viticole îndreptăţite la producerea vinurilor cu denumire de origine (DOC), stabilirea tehnologiilor de producere a băuturilor cu conţinut scăzut în alcool, valorificarea superioară a produselor secundare rezultate din vinificarea strugurilor.